POVESTIRI TERAPEUTICE

POVESTIRI TERAPEUTICE

Fetita cu chibrituri

de Hans Christian Andersen

Era un ger grozav afară. Ningea mocnit şi-ncepuse a se īnnopta: era ajunul AnuluiNou. Pe frigul şi pe īntunericul acela, mergea pe stradă o biată fetiţă cu capul şi cu picioarele goale. Cānd plecase de-acasă, avusese nişte papucei de pāslă, dar nu- ifuseseră de prea mare ajutor. Papucii īi erau prea mari; mama ei aproape că-i rupsesede atāta purtat şi erau şi aşa prea largi pentru dānsa. Astfel că pe unul mititica-l pierdu grăbindu-se să treacă o stradă, unde era cāt pe ce să fie strivită īntre două trăsuri grăbite. Iar pe celălalt i-l luase un băiat, care zicea că vrea să-şi facă din el un leagăn pentru copilul lui, cānd o fi să aibă şi el unul. Aşa că de atunci fetiţa merse īn picioarele goale, iar acestea-i deveniseră din cauza frigului roşii-vinete. Īn şorţul ei vechi, micuţa ţinea strāns un vārf de cutii de chibrituri şi mai avea şi-n mānă o cutie. Fusese o zi rea pentru dānsa, pentru că nimeni nu-i cumpărase nimic pānă la acea oră tārzie. Astfel că n-avea nici un bănuţ. Şi-i era tare foame, şi īi era nespus de frig! Biata fetiţă! Fulgii de zăpadă cădeau pe părul ei lung şi bălai, care-i se īncreţeafrumos pe lāngă ceafă, dar nu se gāndea ea acum la părul ei creţ.  Luminile străluceau la ferestre, miros de fripturi se răspāndea-n stradă, căci era ajunul Anului Nou. Iată la ce se gāndea ea! Īntr-un sfārşit, nu mai fu īn stare să meargă. Se opri şi se ghemui īntr-un colţ, aflat īntre două case, din care una ieşea īn stradă mai mult decāt cealaltă. Şi cu toată că-şistrānse picioruşele sub dānsa, frigul o pătrundea din ce īn ce mai mult. Dar nu-i venea să se ducă acasă! Dacă ar fi adus īnapoi toate chibriturile, şi niciun bănuţ, tatăl ei ar fi bătut-o straşnic pentru asta. Şi-apoi, ce, acasă la ea nu era la fel de frig? Ai ei locuiau sub un acoperiş prin care vāntul sufla īn voie, cu toate că-i fuseseră astupate crăpăturile cele mari cu

paie şi cu zdrenţe, īn repetate rānduri.Mānuţele fetei erau aproape īngheţate de frig. „Un chibrit aprins le-ar putea face bine”, gāndi micuţa. Ah, dacă ar īndrăzni să scoată unul, numai unul, din cutie, să-l zgārie de zid şi să-şi īncălzească degeţelele! Fetiţa nu mai răbdă, aşa că scoase unul şi hārş! Cum mai trosni, şi cum se mai aprinse! Chibritul ardea īntocmai ca o lumānărică! Micuţa ţinu mānuţa deasupra flăcării,  ca să şi-o īncălzească.

 

Ce lumină ciudată!... Dintr-odată, fetiţei i se păru că stă lāngă o sobă mare de fier,care avea deasupra un capac lucios de aramă. Īnăuntrul sobiţei, focul ardea mocnit ş era atāt de cald acolo.„ Dar oare ce să fie asta?” īşi zise īn sinea ei fetiţa. Apoi īşi īntinse numaidecāt picioruşele, ca să şi le īncălzească şi pe dānsele. Dar flacăra lumānării nu ţinu o veşnicie. Se stinse şi odată cu ea pieri şi soba. Fetiţa rămase cu rămăşiţa de chibrit ars īn mānă...Hārş!, aprinse de īndată un alt chibrit, care străluci, făcānd ca zidu īn care bătea lumina să devină străveziu, ca o pānză subţire. Atunci fetiţa putu vedea pānă īntr-oodaie unde era īntinsă o masă acoperită c-o faţă albă, pe care sclipeau porţelanuri fine. Īn mijlocul mesei fetiţa văzu o gāscă friptă, umplută cu prune şi cu mere ce, ăspāndea un miros atāt de plăcut. Şi, lucru de necrezut, deodată gāsca sări de pemasă şi veni cu furculiţa şi cuţitul īn spinare pānă la biata fetiţă. Cum īnsă se stinseseşi al doilea chibrit, fetiţa nu mai avu dinainte decāt zidul rece şi gros al casei. Īndrăzni să mai aprindă īncă unul... Şi, deodată, se văzu şezānd sub un pom frumosde Crăciun. Acesta era cu mult mai mare şi cu mult mai frumos īmpodobit decāt văzuse ea pe fereastră, la negustorul cel bogat. Mii de lumānărele ardeau pe crengilelui verzi, şi poze de tot felul, ca cele ce īmpodobesc ferestrele prăvăliilor, păreau că-izāmbesc. Fetiţa īşi ridică amāndouă māinile spre brad, dar se stinse şi al treilea chibrit. Iar lumānărelele din pomul ei de Crăciun prinseră a se īnălţa din ce īn ce mai sus. Şi se īnălţau, şi se tot  īnălţau, pānă cānd, deodată, micuţa văzu că luminiţele acelea deveniseră stele. Una dintre ele căzu şi lăsă o dungă mare de foc pe cer .„A murit cineva” gāndi micuţa, amintindu-şi că bunica ei, care fusese foarte bună cu dānsa, dar care nu mai trăia acum, obişnuia să-i spună adesea: „Cānd cade o stea, un suflet se īnalţă la Dumnezeu”. Fetiţa mai trase īncă un chibrit pe zid şi, dintr-odată, se făcu o lumina mare, īn mijlocul căreia stătea bunica ei, īn picioare. Era nespus de strălucitoare şi o privea pefetiţă cu blāndeţe şi duioşie!

- Bunică dragă, strigă fetiţa, ia-mă cu tine! Cānd s-o stinge chibritul, ştiu că n-o să te mai văd. Ai să pieri şi tu din faţa ochilor mei, ca şi soba de fier, ca şi gāsca friptă, caşi frumosul pom de Crăciun.

 

Acestea fiind zise, fetiţa aprinse cāt putu de repede toate chibriturile ce-i mai rămăseseră-n cutie, căci īşi dorea mult ca bunicuţa ei să nu plece de lāngă dānsa. Dintr-odată īnsă se făcu o lumină puternică, de parcă ar fi fost ziuă. Niciodată bunica ei nu fusese atāt de frumoasă ori de mare! Ea se apropie de fetiţă şi-o īmbrăţişă. Apoi, ţināndu-se strāns una de cealaltă, zburară īmpreună, vesele, īn strălucirea aceea de sus. Acolo unde nu mai era nici frig, nici foame, nici griji. Acolo unde era doar Dumnezeu. Cānd se lumină de ziuă, īn colţul dintre cele două case, fetiţa zăcea cu obrajii roşii, cu zāmbetul īncremenit pe buze... Era moartă! Moartă de frig, īn cea din urmă noaptea anului. Prima zi a Anului Nou o găsi acolo, īngheţată, cu grămăjoara ei de cutii cu chibrituri,din care o cutie fusese arsă īn īntregime.„Sărmana, a murit de frig!” zise un trecător.„A  vrut  să se īncălzească”  īşi dădu cu părerea un altul. Dar niciunul dintre aceştia nu bănuia ce minuni văzuse fetiţa īnainte de a pleca dinaceastă lume. Ori īn ce strălucire intrase īmpreună cu bunicuţa ei īn īmpărăţia cerurilor, tocmai īn noaptea de Anul Nou!